Luaţi 36 mici bucăţele de hîrtie pe care vă rugăm să înscrieţi numerele de la 2 pînă la 10 inclusiv; după cum vedeţi, sînt 9 numere. Fiecare număr îl veţi scrie de cîte 4 ori deci, aceste patru serii avînd culori diferite, de exemplu negru, albastru, roşu şi galben.
Problema în sine nu numai că vă va amuza, dar, în acelaşi tirnp, vă va da puţină bătaie de cap. Nu este vorba de vreun calcul de probabilitate sau de ceva asemănător, ci pur şi simplu o chestiune de logică, pe care va trebui s-o desfăşuraţi pas cu pas. Iată despre ce este vorba:
Alegeţi din aceste 36 de bileţele 5 care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
a) sînt reprezentate toate cele 4 culori : negru, albastru, roşu şi galben ;
b) nu pot exista 3 bilete cu numere consecutive;
c) adunînd între ele bileţelele care au numere cu soţ şi între ele pe cele cu numere impare, se obţin două numere; între aceste două numere diferenţa este 9. Nu precizăm însă care din aceste două numere este mai mare;
d) suma valorilor numerelor de culoare roşie şi galbenă este dublă în comparaţie cu suma valorilor bileţelelor de culoare neagră şi albastra ;
e) un bileţel scris cu roşu are valoarea multiplă a unui bileţel scris cu negru;
f) unul din bileţelele scrise cu galben are valoarea mai mare decît altul scris cu roşu;
g) nu există bileţele de aceeaşi valoare;
h) valoarea celor 5 bileţele nu depăşeşte 36.
Vă rugăm să determinaţi care bileţele trebuie alese.
6:00 România: Ora 6 fix! TVR Info (orele 6:30, 7:30, 8:20); Horoscop; Revista presei (ora 7:00); Informații utile; Ce se întâmplă în București și în țară?; Jocurile Olimpice de iarnă - Nagano 1998 (ora 7:00); Sanie feminin; Biatlon 20 km masculin. Transmisiuni directe alternative; Sărituri cu schiurile - trambulină 90m. Înregistrare 10:00 TVR Info 10:05 TVR Iași 11:00 TVR Timișoara. Știri zonale; ”Banatica” - emisiune interculturală, cu participarea minorităților germană, maghiară, sârbă 12:00 TVR Info 12:05 Pasiuni (s/r, Italia, 1992), ep. 32
13:00 Dosarele istoriei (r). Nivelul de trai în România interbelică, între legendă și adevăr (II). Anii 1940 14:00 TVR Info 14:10Cristal(s/r, Venezuela, 1986), ep. 210 15:00 Tradiții. Cultul Soarelui în Țara Lăpușului (II) 15:30 Pro Patria. De miercuri până miercuri; Reforma și reducerile de personal - un fenomen controlat. Aspectele lui juridice, militare, sociale 16:30 Tribuna partidelor parlamentare 17:00 TVR Info 17:10Sailor Moon (d.a., Japonia) 17:35Casă de piatră(s, Italia, 1989), ep. 78 18:00 Medicina pentru toți: Cardiopatia ischemică. Principala cauză de mortalitate a omului modern; prevenirea și tratamentul bolii 18:30 Jocurile Olimpice de iarnă - Nagano 1998. Studio olimpic. Primul rezumat al zilei. 19:00 Sunset Beach (s, SUA, 1997), ep. 149 19:50 Agenda muzelor. Știri culturale 19:55 Doar o vorbă ”săț-i” mai spun! 20:00 Jurnal. Meteo. Ediție specială. Sport 21:15 Impact. Imperiu fără frontiere. Documentar-anchetă despre crima organizată mondială și impactul ei asupra României 21:45 Teatrul Național de televiziune prezintă: Iona de Marin Sorescu. Premieră TV. Regia TV Constantin Dicu. Povestea aventuroasă a profetului Iona care a petrecut trei zile și trei nopți în corpul unei balene, l-a inspirat pe Marin Sorescu pentru o piesă de teatru în care se îmbină elementul Vechiului Testament cu reflecții despre existență și politică 22:45 Jocurile Olimpice de iarnă - Nagano 1998. Studio olimpic. Al doilea rezumat al zilei 23:15 Jurnalul de noapte 23:30 Cultura în lume. Personalități românești în amfiteatrele Europei. Invitat prof. Sorin Stati, lingvist (Bologna, Padova) 0:00 Întâlnirea de la miezul nopții
6:00 România, ora 6 fix! TVR Info (orele 6:30, 7:30, 8:20); Horoscop; Revista presei (ora 7:00); Informații utile; Ce se întâmplă în București și în țară?; Invitatul emisiunii (ora 8:00) 8:30Sailor Moon (d.a./r, Japonia) 9:00 TVR Cluj Napoca. Știri; Carul cu fân...; Reportajul de marți; Dor și iar dor; Retrospectivă sportivă; Așa cred eu! Dezbatere 10:00 Jocurile Olimpice de iarnă - Nagano, 1998. Schi alpin. Slalom super-uriaș feminin 12:00 TVR Info 12:05Pasiuni (s, Italia, 1993), ep. 31 13:00 Credo (r) 14:00 TVR Info 14:10 Documente filmografice: Petru Creția ”Arhitectura Norilor”; Romulus Vulcănescu; O viață închinată etnografiei 14:40 Jocurile Olimpice de iarnă - Nagano, 1998. Patinaj artistic. Proba de perechi 16:40 Emisiune în limba maghiară. Revista presei; Știri culturale; Reportaj muzical 17:00 TVR Info 17:10Sailor Moon(d.a., Japonia) 17:35Casă de piatră(s, Italia, 1989), ep. 77
18:00 În flagrant. Sclav pe Uranus; Rănile orașului 18:30 Jocurile Olimpice de iarnă - Nagano, 1998. Studio olimpic 19:00Sunset Beach (s, SUA, 1997), ep. 148 19:50 Agenda muzelor. Știri culturale 19:55 Doar o vorbă ”săț-i” mai spun! O producție TOFAN GRUP. Emisiune concepută și prezentată de George Pruteanu 20:00 Jurnal. Meteo. Ediție specială. Sport 21:15 Telecinemateca: Efectul razelor Gamma asupra crăițelor (SUA, 1972). Cu: Joanne Woodward, Nell Potts, Roberta Wallach. Regia: Paul Newman. Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, Joanne Woodward, la Festivalul Internațional al filmului de la Cannes. Extrem de serios, cu o imensă conștiință profesională și dotat cu un irezistibil simț al umorului, Paul Newman, pasionat numai de meseria sa, de familie, de drepturile omului, a primit un Oscar omagial, pentru întreaga sa activitate abia în 1985, la 60 de ani, urmat un an mai târziu de Oscarul pentru cea mai bună interpretare în filmul lui Martin Scorsese ”Culoarea banilor”. Ecranizare a piesei omonime de Paul Zindel, ”Efectul razelor gamma asupra crăițelor” era povestea unei mame rămase văduvă cu două fiice. Dificilele condiții materiale și cenușiul vieții cotidiene o împiedică pe mamă să se apropie de fiicele ei, Ruth și Matilda, destul de deosebite, prima fiind veselă și nepăsătoare, cea de-a doua pasionată de studiul naturii, mai exact a efectului razelor gamma asupra crăițelor. Un film despre familia americană modestă realizat cu căldură și realism, în care Newman o distribuie în rolul mamei pe talentata Joanne Woodward a cărei interpretare a fost atât de convingătoare încât a fost elogiată de critică și premiată la Cannes. 23:00 Jocurile Olimpice de iarnă - Nagano, 1998. Studio olimpic. Al doilea rezumat al zilei 23:30 Jurnalul de noapte 23:45 Universul cunoașterii. Multimedia 0:30Canary Wharf - Culisele televiziunii (s, Anglia, 1996), ep. 104 0:55 La hanul cu veselie, v-așteaptă cu bucurie: Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Angela Buciu, Floarea Tănăsescu, Rozica Petra, Ioana State, Aurel Tămaș, Nicolae Sabău, Nicolae Furdui-Iancu, Nicu Novac, Dan Voinicu, Constantin Enceanu.