Telephon 1877

A fost un timp în care ţara noastră deţinea întâietatea la instalaţiile telefonice urbane. Cea mai modernă centrală telefonică pe care francezii au prezentat-o la Expoziţia internaţională de la Paris, în anul 1900, a fost achiziţionată de Poşta Română şi instalată la Bucureşti. Avea 3000 de numere. Începuturile româneşti ale telefoniei datează din anul 1877, deci numai după un an de la inventarea sa de către Graham Bell. „Telephonul se poate vedea şi în Bucuresti — scriau ziarele noastre în toamna anului 1877; el este prezentat de domnul Angels, primul constructor român de aparate mecanice, lângă grădina Cişmigiu." 

Prima menţiune oficială despre telefon o găsim în Monitorul Oficial din 3 martie 1886, care anunţa instalarea unei „importante" centrale cu... 5 posturi, la Bucureşti. Cele dintâi circuite interurbane au fost date în folosinţă în anul 1900, între Galaţi şi Brăila şi apoi între Brăila şi Bucureşti. Primul telefon automat l-a avut Expoziţia natională din Bucureşti, în anul 1906. Pentru abonaţi, prima centrală automată — cu 3000 de numere — a fost dată în folosinţă la Bucureşti, în anul 1927. În ultimii ani, reţeaua telefonică a luat o mare extindere în ţara noastră.  Asta nu ne împiedică, totuşi, să redăm, cu titlul de curiozitate, un articol publicat la sfîrşitul veacului 19 într-unul din ziarele vremii şi care, într-un stil oarecum umoristic, se referea la calitatea încă slabă a audiţiei în aparatura telefonică.

 

La o instituţie sună telefonul. Cineva ia casca la ureche, asculta cu atenţie şi apoi strigă în receptor :

— Cu cine vreţi să vorbiţi ?

— ... (Neinteligibil)

— Sardea ?

— ... (Neinteligibil)

— Fudulea ?

— ... (Neinteligibil)

— Ziceţi pe litere ca să înţeleg...

— S, de la sporovăială.

— Aha S de la sporovăială. S-a înţeles !

— U de la Ucigă-l toaca, R de la recapitulare.

— Să recapitulăm pînă aici. Care va să zica, S de la sporovăială, U de la Ucigă-l toaca, R de la recapitulare. Ziceţi mai departe.

— D de la damigeana...

— D de la ce ?

— De la damigeana şi U de la ulcică. SURDU. M-ai înţeles ?

— Da, da, SURDU. Dar noi n-avem pe nimeni SURDU aici. N-aţi greşit numărul ?...

Ce a mai urmat nu contează. Am reprodus, însă, dialogul pentru că el conţine o precizare inutilă după cum arată ziarul. Ştiţi ce anume?